Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea 
adresat tinerilor
libanezi în 
piaţa din faţa Patriarhiei Maronite 
Bkerke, sâmbătă, 15 septembrie
2012

Preafericirea
Voastră, 
Fraţi Episcopi, 
Domnule preşedinte, 
Dragi prieteni,

“Har
vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul
nostru!” (2Petru 1,2). Cuvintele din a doua Epistolă a Sf. Petru pe care tocmai
le-am ascultat exprimă o dorinţă pe care am simţit-o îndelung. Vă mulţumesc
pentru primirea călduroasă! Vă mulţumesc în mod special pentru prezenţa atât de
numeroasă din această seară! Sunt recunoscător Preafericirii Sale Patriarhul
Boutros Rai pentru cuvintele de bun venit, Arhiepiscopului Georges Bou-Jaoude
de Tripoli, preşedintele Consiliului pentru Apostolatul Laicilor din Liban,
Arhiepiscopului Elie Haddad de Saida al greco-catolicilor melchiţi,
vice-preşedinte al aceluiaşi Consiliu, şi celor doi tineri care m-au salutat în
numele tuturor celor prezenţi. “Pacea Mea v-o dau vouă” (Ioan 14,27), ne spune
Isus Cristos.

Dragi
prieteni, voi trăiţi în această parte a lumii care a fost martora naşterii lui
Isus şi a dezvoltării creştinismului. Este o mare onoare! De asemenea, este o
chemare la fidelitate, la iubire pentru această regiune şi, mai presus de
toate, la a fi martori şi mesageri ai bucuriei lui Cristos. Credinţa primită de
la Apostoli conduce la libertatea şi bucuria totală, aşa după cum au arătat-o
numeroşii Sfinţi şi Fericiţi ai acestei ţări. Mesajul lor luminează Biserica
Universală. El poate să lumineze şi vieţile voastre. Mulţi dintre Apostoli şi
dintre Sfinţi au trăit în vremuri tulburi şi credinţa a fost izvorul curajului
şi mărturiei lor. Găsiţi în exemplul şi în mijlocirea lor inspiraţia şi
sprijinul de care aveţi nevoie!

Sunt
conştient de dificultăţile cu care vă confruntaţi zi de zi, datorate
instabilităţii şi lipsei siguranţei, de dificultăţile voastre în a vă găsi un
loc de muncă şi sentimentul de singurătate şi de izolare. Într-o lume în
constantă schimbare, voi vă confruntaţi cu multe provocări grave. Nici chiar
şomajul şi nesiguranţa nu trebuie să vă conducă însă la a gusta din amarul
emigrării, care implică o dezrădăcinare şi o separare de dragul unui viitor
nesigur. Voi trebuie să fiţi protagoniştii viitorului propriei voastre ţări şi
să vă ocupaţi locul propriu în societate şi în Biserică.

Voi
ocupaţi un loc special în inima mea şi în întreaga Biserică, deoarece Biserica
este mereu tânără! Biserica are încredere în voi. Se bazează pe voi! Fiţi
tineri în Biserică! Fiţi tineri cu Biserica! Biserica are nevoie de entuziasmul
şi de creativitatea voastră! Tinereţea este un timp al aspiraţiilor spre
idealuri înalte, când studiem şi ne pregătim pentru munca viitoare. Toate
acestea sunt importante şi necesită timp. Căutaţi frumuseţea şi străduiţi-vă
pentru bine! Daţi mărturie de măreţia şi de demnitatea trupului vostru, care
“este pentru Domnul” (1Corinteni 6,13b). Fiţi vigilenţi, cinstiţi şi curaţi cu
inima! Cu cuvintele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea vă spun şi eu: “Nu vă
fie frică! Deschideţi porţile minţilor şi inimilor voastre pentru Cristos!” O
întâlnire cu Isus “dă vieţii un nou orizont şi o direcţie decisivă” (Deus
Caritas Est, nr. 1). În Cristos veţi găsi forţa şi curajul de a progresa pe
drumul vieţii şi de a depăşi dificultăţile şi suferinţele. În El veţi găsi
izvorul bucuriei. Cristos vă spune: “Pacea Mea v-o dau vouă” (Ioan 14,27).
Aceasta este adevărata revoluţie adusă de Cristos: aceea a iubirii.

Frustrările
momentului prezent nu trebuie să vă facă să vă refugiaţi în lumi paralele,
precum acelea oferite de diversele droguri, sau în lumea sumbră a pornografiei.
Cât priveşte reţelele sociale, ele sunt interesante dar pot cu uşurinţă să
conducă la dependenţă şi la o confuzie între real şi virtual. Căutaţi relaţii
adevărate, prietenii ziditoare. Găsiţi căi de a da sens şi profunzime vieţilor
voastre; luptaţi cu superficialitatea şi cu consumerismul absurd! Şi mai aveţi
de înfruntat o tentaţie: aceea a banilor, idolul tiranic care orbeşte până
acolo încât sufocă persoana din interior. Exemplele care sunt promovate în
jurul vostru nu sunt mereu cele mai bune. Mulţi oameni au uitat de
avertismentul lui Cristos că nu pot sluji şi lui Dumnezeu şi mamonei (cf. Luca
16,13). Căutaţi învăţători buni, îndrumător spirituali, care să poată să vă
călăuzească pe drumul spre maturitate, lăsând în spate tot ce este iluzoriu, de
prost gust şi înşelător.

Duceţi
tuturor iubirea lui Cristos! Cum? Îndreptându-vă fără rezerve spre Dumnezeu
Tatăl, măsura a tot ce este drept, adevărat şi bun. Meditaţi cuvântul lui
Dumnezeu! Descoperiţi cât de relevantă şi de reală poate fi Evanghelia.
Rugaţi-vă! Rugăciunea şi Sacramentele sunt căi sigure şi eficiente de a fi
creştin şi de a trăi “înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, întăriţi în credinţă”
(Coloseni 2,7). Anul Credinţei, care va începe în curând, va fi un timp de
redescoperire a comorii credinţei pe care aţi primit-o la Botez. Puteţi creşte
în cunoaşterea şi în înţelegerea acestei comori studiind catehismul, pentru ca
credinţa voastră să fie atât vie cât şi trăită. Veţi fi apoi mărturisitori în
faţa altora ai iubirii lui Cristos. În El, toţi oamenii sunt fraţii şi surorile
noastre. Fraternitatea universală pe care a inaugurat-o pe Cruce luminează în
mod strălucitor şi provocator revoluţia iubirii. “Iubiţi-vă unii pe alţii după
cum v-am iubit Eu” (Ioan 13,35). Aceasta este moştenirea lui Isus şi semnul
creştinului. Aceasta este adevărata revoluţie a iubirii!

Cristos
vă cere, aşadar, să faceţi cum a făcut El: să fiţi deschişi total faţă de
ceilalţi, chiar şi dacă ei aparţin unui alt grup cultural, religios sau
naţional. Oferiţi-le spaţiu, respectaţi-i, fiţi buni cu ei, făcându-i tot mai
bogaţi în umanitate şi întăriţi în pacea Domnului. Ştiu că mulţi dintre voi
luaţi parte la diferite activităţi organizate de parohii, şcoli, mişcări şi
asociaţii. Este un mod potrivit de a vă implica cu şi pentru alţii.
Experimentând împreună momente de prietenie şi de bucurie veţi putea să
rezistaţi asaltului divizării, care trebuie mereu respins! Fraternitatea este o
pregustare a cerului! Vocaţia discipolilor lui Cristos este de a fi “aluatul”
în frământătură, după cum spune Sfântul Paul: “Puţin aluat face să dospească
întreaga frământătură” (Galateni 5,9). Fiţi vestitori ai Evangheliei vieţii şi
ai valorilor autentice ale vieţii. Împotriviţi-vă cu curaj la tot ce se opune
vieţii: avortul, violenţa, respingerea şi dispreţuirea semenilor, nedreptatea
şi războiul. În acest fel veţi răspândi pacea în jurul vostru. Nu sunt
“făcătorii de pace” cei pe care în cele din urmă îi admirăm cel mai mult? Nu
este pacea aceea pe care, în adâncul nostru, o dorim pentru noi şi pentru
ceilalţi? “Pacea Mea v-o dau vouă” (Ioan 14,27), spune Isus. El depăşeşte răul
nu cu mai mult rău, ci luând asupra Sa răul şi distrugându-l complet pe Cruce,
printr-o iubire trăită până la sfârşit. A descoperi cu adevărat iertarea şi
milostivirea lui Dumnezeu ne permite întotdeauna să începem o viaţă nouă. Nu
este uşor să ierţi. Iertarea lui Dumnezeu dă însă puterea convertirii şi
bucuria de a putea să ierţi la rândul tău. Iertarea şi reconcilierea sunt
drumurile păcii; ele deschid spre viitor.

Dragi
prieteni, unii dintre voi se întreabă cu siguranţă, mai mult sau mai puţin
conştient: ce aşteaptă Dumnezeu de la mine? Care este planul Său pentru mine?
Nu aş dori oare să proclam lumii măreţia iubirii Sale în preoţie, în viaţa
consacrată sau în căsătorie? Oare nu mă cheamă Cristos să îl urmez mai
îndeaproape? Gândiţi-vă la aceste întrebări cu încredere. Găsiţi timp să
reflectaţi asupra lor şi cereţi lumină de Sus. Răspundeţi invitaţiei Sale
oferindu-vă zilnic Domnului, pentru că El vă cheamă să fiţi prietenii Săi.
Străduiţi-vă să îl urmaţi pe Cristos din toată inima şi cu generozitate, pentru
că El din iubire ne-a răscumpărat şi şi-a dat viaţa pentru fiecare dintre noi.
Veţi ajunge să cunoaşteţi o bucurie şi o împlinire inimaginabile! Să răspundem
chemării pe care Cristos o are pentru fiecare dintre noi: acesta este secretul
adevăratei păci.

Ieri
am semnat exortaţia apostolică “Ecclesia in Medio Oriente”. Această scrisoare vă
este adresată şi vouă, dragi tineri, aşa după cum este adresată întregului
Popor al lui Dumnezeu. Citiţi-o cu atenţie şi meditaţi asupra ei, pentru ca să
o puneţi în practică. Pentru a vă ajuta, vă amintesc cuvintele Sf. Paul către
Corinteni: “Voi sunteţi scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre,
cunoscută şi citită de toţi oamenii. Căci este evident că voi sunteţi
scrisoarea lui Cristos alcătuită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul
Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale
inimii” (2Corinteni 3,2-3). Dragi prieteni, şi voi puteţi fi o scrisoare vie a
lui Cristos. Această scrisoare nu va fi scrisă cu peniţă şi hârtie, ci cu
mărturia vieţilor voastre şi a credinţei voastre. În acest fel, cu curaj şi
entuziasm, îi veţi ajuta pe cei din jurul vostru să înţeleagă că Dumnezeu
doreşte fericirea pentru toţi, fără diferenţe, şi că creştinii sunt slujitorii
Săi şi martorii Săi fideli.

Dragi
tineri din Liban, voi sunteţi speranţa şi viitorul ţării voastre. Voi sunteţi
Libanul, o ţară primitoare, deschisă, cu o remarcabilă putere de adaptare. În
acest moment, nu putem uita de milioanele de persoane care formează diaspora
libaneză şi care menţin legături strânse cu ţara lor de origine. Dragi tineri
ai Libanului, fiţi primitori şi deschişi, aşa după cum vă cere Cristos şi cum
vă învaţă ţara voastră.

Doresc
acum să îi salut pe tinerii musulmani care sunt cu noi în această seară. Vă
mulţumesc pentru prezenţa voastră, care este atât de importantă. Împreună cu
tinerii creştini, voi sunteţi viitorul acestei frumoase ţări şi viitorul
Orientului Mijlociu în general. Căutaţi să îl zidiţi împreună! Şi când veţi fi
mai mari continuaţi să trăiţi în unitate şi în armonie cu creştinii. Pentru că
frumuseţea Libanului se găseşte în această frumoasă simbioză. Este vital ca
Orientul Mijlociu, în ansamblul lui, privind la voi, să înţeleagă că musulmanii
şi creştinii, islamismul şi creştinismul, pot să trăiască umăr lângă umăr fără
ură, respectând credinţa fiecăruia, pentru a construi împreună o societate
liberă şi umană.

Am
înţeles, de asemenea, că între noi se află câţiva tineri din Siria. Doresc să
vă spun cât de mult admir curajul vostru. Spuneţi familiilor şi prietenilor
voştri la întoarcerea acasă că Papa nu v-a uitat. Spuneţi celor de lângă voi că
Papa este întristat de suferinţele şi de durerile voastre. El nu uită de Siria
în rugăciunile şi preocupările sale, nu uită de cei care suferă în Orientul
Mijlociu. Este timpul ca musulmanii şi creştinii să se unească pentru a pune
capăt violenţei şi războiului.

La
final să ne îndreptăm spre Maria, Maica Domnului, Fecioara Libanului. De pe
înălţimile Muntelui Harissa, ea vă apără şi vă însoţeşte cu o iubire maternă.
Ea veghează asupra întregului popor al Libanului şi asupra numeroşilor pelerini
care vin din toate direcţiile pentru a-i încredinţa bucuriile şi durerile lor!
În această seară să le încredinţăm încă o dată Fecioarei Maria şi Fericitului
Papă Ioan Paul al II-lea, care a venit aici înaintea mea, propriile noastre
vieţi şi vieţile tuturor tinerilor din Liban şi din ţările din regiune, în
particular ale celor care suferă din cauza violenţei şi a izolării, ale celor
care au nevoie de întărire şi de mângâiere. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi
toţi! Iar acum, împreună, să ne înălţăm rugăciunea spre Maria: Bucură-te,
Marie…