Jenniffer Chedid este un
copil de 10 ani care în timp ce stătea acasă pe canapea a fost rănită grav de
explozia din 19 octombrie 2012. A fost un atentat care a avut ca țintă o
persoană importantă…

E impresionant să o întâlnești. Te privește
atent, e discretă. Încă în spital, e bucuroasă când cineva o vizitează. E
greșit să crezi că ea primește vizite… mai degrabă ea e cea care te vizitează
cu inimioara ei. 

Dă dovadă de multă tărie. Îi încurajează pe toți cei din jur.
Chiar și mama ei e încurajată. E greu să îți mângâi copilul care suferă pentru
ceva ce nu are nici o legătură.

Îți vorbește pe un ton calm. E normal să
vorbească cu cei din jur în arabă, dar nu are nici o problemă să vorbească în
franceză. Întoarce mai greu capul spre tine, te privește și simplu, îți
răspunde.

Am pregătit chitara, i-am spus că mi-ar place
să cânte și ea la chitară, mi-a răspuns că își dorește, apoi am început să
cântăm…

Lumea în care trăim e ult mai mult decât ceea ce
știm noi, în pătrîțica noastră. Fiecare își cunoaște colțul, se simte bine
acolo. E normal să fie așa. E bine să fie așa. Doar că ar mai putea fi câte
ceva… pe lângă noi… și mai departe…

Mă gândesc la… celălalt. Mă gândesc la
aproapele… la altul….

Jenny m-a determinat să mă gândesc la
tensiune, la conflict, la război și atentate.

Care sunt cauzele? Oare nu s-a vorbit destul
despre asta? Cum s-ar putea rezolva un conflict? Folosim tehnici de mediere? E
de ajuns să le studiem cu toții?

Rămâne Jenny în
așteptarea vindecării. O îmbrățișez în tăcere.

… Și în timp ce cruciații se pregăteau să îi
cucerească pe saraceni, fratele Francisc liniștit pășește apărat doar de pacea
din inima lui spre sultan…

Să ne rugăm pentru pace!