În 1897 Luigi Goretti, mânat de speranţa că-şi va putea îmbunătăţi condiţiile de viaţă,
căutând un loc mai bun pentru familia sa, s-a mutat din Corinaldo ajungând cu întreaga familie la
Ferriere de Conca, pe moşia unui principe care le-a pus la dispoziţie o casă cu parter (pentru vite) şi
etaj (pentru oameni), în comun cu o altă familie, formată din văduvul Serenelli şi copilul său,
Alexandru.

Assunta, soţia lui Luigi, rămasă văduvă, va trebui să-l înlocuiască şi pe soţul ei la muncile
câmpului, pentru a câştiga cele necesare traiului. Grija de gospodărie şi de cei patru copii mai mici
rămâne în seama Mariettei, care se dovedeşte o bună gospodină şi o educatoare înţeleaptă pentru
frăţiorii ei. Renunță la școală, dar nu și la orele de catehism. În fiecare duminică făcea un drum de
11 km până la orăşelul apropiat Nettuno, unde lua parte la Sfânta Liturghie şi la orele de învăţătură
creştinească. La un an după moartea tatălui, într-o frumoasă duminică de mai, îmbrăcată cu o rochie
albă simplă, dăruită de vecine, Marietta primeşte pentru prima oară Sfânta Împărtăşanie. Assunta
era felicitată pentru comoara pe care i-a dat-o Dumnezeu în persoana Mariettei. Toate vecinele o
iubeau pe această copilă modestă, harnică şi respectuoasă faţă de toţi.

Dar, într-o zi, în cuibul liniştit al văduvei Goretti s-a strecurat o viperă. Alexandru, copil
lăsat în voia lui de un tată văduv şi dedat băuturii, ajuns în grupul unor tineri fără teamă de
Dumnezeu şi fără ruşine faţă de oameni, de mai multe ori a îndreptat asupra Mariettei priviri
tulburătoare şi chiar i-a adresat cuvinte cu înţelesuri necuviincioase. Marietta, care, după cum
spunea şi mama Assunta, era foarte dezvoltată pentru vârsta ei şi, ca orice fată de ţară, cunoştea
sensul anumitor atitudini şi expresii, evita cu grijă orice întâlnire cu tânărul lipsit de bunăcuviinţă,
deşi, în baza înţelegerii dintre familii, trebuia să facă mâncare şi să spele rufele şi pentru cei doi
Serenelli.

În dimineaţa zilei de 5 iulie 1902, Assunta împreună cu vecinii ei au plecat la câmp. Însă nu
după mult timp, Alexandru s-a întors singur acasă. Chemând-o pe Marietta în camera lui, i-a cerut
să-i repare o haină ruptă. Ea a refuzat să meargă acolo, cerând să-i aducă haina afară. Deodată, cu
mâinile lui puternice, Alexandru a tras-o în cameră spunându-i pe faţă gândul murdar ce-l stăpânea.
Nu! Nu! Dumnezeu nu permite! E păcat!, a strigat Marietta din toate puterile. Nereuşind să-şi ducă
planul la îndeplinire, Alexandru scoase pumnalul pe care-l purta totdeauna la el şi, cuprins de furie,
începu să lovească în neştire. La strigătele disperate ale Mariettei, surioara ei s-a trezit şi a început
să plângă şi să ţipe. Cei care au auzit ţipatele neobişnuite alergară spre casă şi urcând pe cerdacul
unde se afla fetiţa, au găsit-o pe Marietta într-un baltă de sânge, dar încă în viaţă. Transportată la
spitalul din Nettuno, medicii nu au mai reușit să o salveze, murind a doua zi, 6 iulie 1902. Ultimele
cuvinte, înainte de a muri, au fost: Din dragoste pentru Isus, îl iert (pe Alexandru). Vreau să vină cu
mine în Paradis.

Rugăciune

Dumnezeule, care eşti izvorul nevinovăţiei şi iubeşti curăţia, tu i-ai dăruit slujitoarei tale,
Maria Goretti, în floarea tinereţii, harul martiriului: dă-ne, te rugăm, prin mijlocirea ei, statornicie în
împlinirea poruncilor tale, după cum ai încununat-o pe ea cu biruinţa fecioriei. Amin.