Alfons s-a născut la Segovia, în Spania, în ziua de 25 iulie 1531, ca fiu al ţesătorului DiegoRodriguez şi al soţiei sale, Maria d’Alverado. De mic a dovedit o atracţie deosebită pentru
rugăciune şi îi plăcea să petreacă timp îndelungat în faţa unei icoane a Maicii Domnului. Într-o notă
bibliografică scrisă spre sfârşitul vieţii, a destăinuit că în copilărie s-a adresat odată Preacuratei cu
aceste cuvinte: scumpă mamă, dacă ai şti cât te iubesc eu, ai vedea că Tu nu mă poţi iubi mai mult.
Îndată a auzit un glas ceresc spunându-i: te înşeli, copile drag. Eu te iubesc mai mult decât ţi-ai
putea tu închipui.
Cu prilejul unor misiuni, doi preoţi iezuiţi au poposit în casa lor. Observând atracţia
copilului pentru cele spirituale, l-au învăţat să recite sfântul Rozariu şi i-au trezit în suflet dorinţa de
a urma şi el viaţa călugărească. Tatăl, însă, a hotărât să-l trimită la şcoală, împreună cu un alt frate
al său. Nu au putut să continue, deoarece, peste un an de zile, tatăl a murit şi mama i-a rechemat pe
copii pentru a prelua grija gospodăriei şi a atelierului de ţesut.
copilului pentru cele spirituale, l-au învăţat să recite sfântul Rozariu şi i-au trezit în suflet dorinţa de
a urma şi el viaţa călugărească. Tatăl, însă, a hotărât să-l trimită la şcoală, împreună cu un alt frate
al său. Nu au putut să continue, deoarece, peste un an de zile, tatăl a murit şi mama i-a rechemat pe
copii pentru a prelua grija gospodăriei şi a atelierului de ţesut.
Alfons a început o viaţă nouă. Timp de câţiva ani, a încercat să se descurce singur, dar
lucrurile mergeau tot mai greu, şi atunci şi-a propus să se căsătorească, crezând că, ajutat de o
femeie destoinică, va redresa situaţia. Într-adevăr, Maria Suarez, fiica unui mare crescător de vite, a
adus în casa lor curajul şi o bunăstare mulţumitoare. Din căsnicia lor s-au născut trei copii, în care îşi puneau mari speranţe, uitând poate că viitorul nu este în mâinile noastre. Mai întâi s-a stins fiica
lor iubită, Maria, apoi s-a îmbolnăvit soţia şi a murit. Nu după mult timp, a murit şi copilul mai
mare. Alfons, rămas văduv, a trebuit să poarte de grijă de copilul mic şi de mama lui suferindă.
Considerând că toate aceste nenorociri s-au abătut asupra lor din cauza păcatelor lui, a cerut de la
Dumnezeu harul să-i dea puterea de a suferi aici, pe pământ, chiar şi chinurile iadului, numai să nu
mai săvârşească nici un păcat de moarte. Această generoasă ofertă i-a redat curajul şi el a reluat
deprinderile sufleteşti de mai înainte. Acestea l-au ajutat să suporte în linişte moartea mamei sale şi
a ultimului său copil.
lucrurile mergeau tot mai greu, şi atunci şi-a propus să se căsătorească, crezând că, ajutat de o
femeie destoinică, va redresa situaţia. Într-adevăr, Maria Suarez, fiica unui mare crescător de vite, a
adus în casa lor curajul şi o bunăstare mulţumitoare. Din căsnicia lor s-au născut trei copii, în care îşi puneau mari speranţe, uitând poate că viitorul nu este în mâinile noastre. Mai întâi s-a stins fiica
lor iubită, Maria, apoi s-a îmbolnăvit soţia şi a murit. Nu după mult timp, a murit şi copilul mai
mare. Alfons, rămas văduv, a trebuit să poarte de grijă de copilul mic şi de mama lui suferindă.
Considerând că toate aceste nenorociri s-au abătut asupra lor din cauza păcatelor lui, a cerut de la
Dumnezeu harul să-i dea puterea de a suferi aici, pe pământ, chiar şi chinurile iadului, numai să nu
mai săvârşească nici un păcat de moarte. Această generoasă ofertă i-a redat curajul şi el a reluat
deprinderile sufleteşti de mai înainte. Acestea l-au ajutat să suporte în linişte moartea mamei sale şi
a ultimului său copil.
Liber de orice legătură şi afecţiune omenească, Alfons a revenit cu gândul la viaţa
călugărească. S-a adresat părinţilor iezuiţi. Aceştia, ţinând seamă de vârsta lui, avea treizeci şi opt
de ani, de lipsa de formare intelectuală, precum şi de sănătatea lui şubredă, i-au declarat că nu-l pot
primi în secţia de scolastică. El nu s-a descurajat. A împărţit surorilor sale averea pe care o mai avea
şi s-a prezentat din nou la mănăstire, cerând să fie primit ca simplu frate. După o perioadă de probă,
de numai şase luni, s-au convins de sinceritatea şi hotărârea lui, precum şi de alesele lui calităţi
sufleteşti, plămădite în umilinţă şi suferinţă, şi l-au trimis la noul institut din Insula Palma de
Mallorca. Aici avea să rămână până la moarte, îndeplinind munci simple, serviciul de portar,
însoţitor al preoţilor în diferite misiuni, arătându-se în toate atât de binevoitor şi serviabil, încât
sfinţenia şi darurile spirituale de care se bucura au atras în jurul său un mare număr de tineri dornici
să-i asculte cuvântul. În timp ce pentru alţii era lumină şi sprijin, înlăuntrul său suferea torturi
îngrozitoare, prin îndoieli, dar și suferinţe fizice.
călugărească. S-a adresat părinţilor iezuiţi. Aceştia, ţinând seamă de vârsta lui, avea treizeci şi opt
de ani, de lipsa de formare intelectuală, precum şi de sănătatea lui şubredă, i-au declarat că nu-l pot
primi în secţia de scolastică. El nu s-a descurajat. A împărţit surorilor sale averea pe care o mai avea
şi s-a prezentat din nou la mănăstire, cerând să fie primit ca simplu frate. După o perioadă de probă,
de numai şase luni, s-au convins de sinceritatea şi hotărârea lui, precum şi de alesele lui calităţi
sufleteşti, plămădite în umilinţă şi suferinţă, şi l-au trimis la noul institut din Insula Palma de
Mallorca. Aici avea să rămână până la moarte, îndeplinind munci simple, serviciul de portar,
însoţitor al preoţilor în diferite misiuni, arătându-se în toate atât de binevoitor şi serviabil, încât
sfinţenia şi darurile spirituale de care se bucura au atras în jurul său un mare număr de tineri dornici
să-i asculte cuvântul. În timp ce pentru alţii era lumină şi sprijin, înlăuntrul său suferea torturi
îngrozitoare, prin îndoieli, dar și suferinţe fizice.
Superiorii i-au prescris un program de activitate redus, i-au poruncit să doarmă în pat şi l-au
obligat, începând din 1604, să noteze zilnic stările sufleteşti prin care trecea. Rodul acestor
însemnări este un document de mare valoare pentru cunoaşterea fenomenelor vieţii spirituale. A
scris şi alte mici tratate în care se întrevede o înţelepciune izvorâtă din comuniunea cu Dumnezeu,
prin Preacurata Fecioară Maria, al cărei Rozariu şi Oficiu l-a recitat în fiecare zi, până la sfârşit.
obligat, începând din 1604, să noteze zilnic stările sufleteşti prin care trecea. Rodul acestor
însemnări este un document de mare valoare pentru cunoaşterea fenomenelor vieţii spirituale. A
scris şi alte mici tratate în care se întrevede o înţelepciune izvorâtă din comuniunea cu Dumnezeu,
prin Preacurata Fecioară Maria, al cărei Rozariu şi Oficiu l-a recitat în fiecare zi, până la sfârşit.
Din această viaţă interioară profundă a emanat forţa de atracţie ce i-a fascinat pe cei care l-
au cunoscut, iar după moartea lui, petrecută în noaptea de 30 octombrie a anului 1617, a deschis
izvorul unui adevărat torent de haruri şi binecuvântări pentru cei care i-au cerut mijlocirea în faţa
Celui Atotputernic. Ca o confirmare şi o încoronare a vieţii sale minunate, în ziua de 15 ianuarie
1888, papa Leon al XIII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.
au cunoscut, iar după moartea lui, petrecută în noaptea de 30 octombrie a anului 1617, a deschis
izvorul unui adevărat torent de haruri şi binecuvântări pentru cei care i-au cerut mijlocirea în faţa
Celui Atotputernic. Ca o confirmare şi o încoronare a vieţii sale minunate, în ziua de 15 ianuarie
1888, papa Leon al XIII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.
Rugăciune
Dumnezeule, prin darul tău, sfântul Alfons a stăruit în urmarea lui Cristos cel sărac şi smerit.
Te rugăm, dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, harul, ca, înaintând cu fidelitate în chemarea noastră, să
putem ajunge la acea desăvârşire pe care ne-ai arătat-o în Fiul tău. Amin.
Te rugăm, dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, harul, ca, înaintând cu fidelitate în chemarea noastră, să
putem ajunge la acea desăvârşire pe care ne-ai arătat-o în Fiul tău. Amin.