Ioan este, înainte de toate, omul vieţii spirituale intense, înclinat spre contemplaţie mai mult
decât spre activităţi directe. Este vulturul care, de la prima bătaie de aripă, se ridică până la
înălţimea misterului dumnezeirii: La început era Cuvântul, şi cuvântul era la Dumnezeu, şi
Cuvântul era Dumnezeu (In 1,1).

Ioan evanghelistul face parte dintre intimii lui Isus şi este aproape de el în orele cele mai
solemne ale vieţii sale. Stă alături de Isus la Cina cea de Taină, îl urmăreşte de aproape în timpul
procesului şi, unicul dintre apostoli, asistă la moartea Lui stând lângă Preacurata. Spre deosebire de
modul în care este prezentat în unele reprezentări artistice, Ioan nu era un om molatec şi plăpând. E
suficient să ne gândim la supranumele dat de Isus fraţilor Iacob şi Ioan, Fiii tunetului, pentru a
înţelege că atât Ioan, cât şi fratele său aveau un temperament viu şi impulsiv, străin de
compromisuri şi ezitări, ajungând până la intoleranţă.

În Evanghelia pe care a scris-o sfântul Ioan, el se califică pe sine însuşi: ucenicul pe care îl
iubea Isus. Chiar dacă nu putem pătrunde taina acestei prietenii inefabile, putem presupune o
anumită analogie între sufletul fiului tunetului şi acela al Fiului Omului, venit pe pământ să aducă
nu numai pacea, dar şi focul. După învierea lui Isus, Ioan este aproape în permanenţă alături de Isus.
Paul, în scrisoarea către Galateni, spune despre Petru, Iacob şi Ioan că erau socotiţi stâlpi ai
Bisericii.

În cartea Apocalipsului, el scrie: Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș cu voi la strâmtorarea, la
împărăția și la statornicia în Isus, mă aflam pe insula numită Patmos din cauza cuvântului lui
Dumnezeu și a mărturisirii lui Isus (Ap 1,9). După o tradiţie foarte răspândită, Ioan a locuit la Efes,
împreună cu Mama lui Isus. Sub împăratul Domiţian, cu prilejul unei călătorii la Roma, a fost
condamnat să fie ars într-un vas cu ulei înfierbântat, dar, deoarece Dumnezeu l-a scăpat cu viaţă, a
fost exilat în Insula Patmos, unde a avut descoperirea relatată în cartea Apocalipsului. La
terminarea exilului în Patmos, s-a întors definitiv la Efes, unde nu a încetat să-i îndemne pe creştini
la practicarea dragostei frăţeşti, aşa cum face şi în cele trei scrisori ce au rămas de la el. A murit la
Efes, la vârsta de peste o sută de ani, şi a fost înmormântat acolo, pe vremea împăratului Traian (98-
117).

Rugăciune

Dumnezeule, care, prin sfântul apostol şi evanghelist Ioan, ne-ai deschis drum, spre misterul
Cuvântului veşnic, dă-ne, te rugăm, harul să îmbrăţişăm cu gând luminos şi cu inimă iubitoare
adevărul pe care el ni l-a vestit cu tărie. Amin.