Bu pazar Tanrı’yla ilişkimiz hakkında dua ediyoruz. Onu hiç görmedik, bu doğru, ama Rab kendini başka yollardan açığa vuruyor. Eğer onunla tanışmayı gerçekten istiyorsak ve kendimizle dürüst isek, zaten Rab’in Kendisi bizden uzak olmayacak ve bizimle ilişki kuracaktır.

İlk okumada da duyduğumuz gibi, Peygamber İlyas zor bir durumdaydı. Onun hayatı tehlikedeydi. Tanrı’nın yaşam enerjisi ona da bahşedilmişti ama şu anda yapayalnızdı ve hiç bir yardım eli görmüyordu. Acı çeken kalbinin güçlendirilmesi gerekiyordu. Yaşadığı tüm bu zorluklar içerisinde, Allah onu güçlendirmek ve cesaretlendirmek amacıyla ziyarete gitti. Rab, muazzam fırtınalar, depremler veya alevler aracılığıyla değil, derin bir sessizlikle gelmiştir.

Sık sık imanın gerçekten ne demek olduğunu merak ediyorum. Bazıları için, Tanrı’nın yargıladığı ya da cezalandırdığı adalet, bazıları için bir gösteri, bazıları için ise uzun laflar sürüsü olabiliyor. Her ne düşünülürse düşünülsün, Rab, sadelik ve kalp kalbe konuştuğumuz anlarda hissettiğimiz huzur içerisinde, yanımızda durmaktadır.

İncil okumasında, Mesih İsa yalnız başına dua ederken, havariler gece vakti denizi geçmek istiyorlar. Hava aydınlanır aydınlanmaz, İsa suyun üstünde yürüyor. Doğrusunu söylemek gerekirse, bu olay havarileri korkutmuştur. Sadece Petrus, Mesih’in yanına gitme cesaretinde bulunmuştur. Ama, güçlü rüzgarlara dikkat ettiği anda, suyun içinde batmaya başlamıştır. Bugünkü incil okuması bizlere şunu hatırlatıyor: Yaşamda hiçbir zaman fırtınalardan ve zorluklardan kaçamayacağız. Bazen öyle zamanlar da geliyor ki, İsa’ya odaklanmak ve güvenmek yerine, karşılaştığımız zorluklara ve problemlere bakıp daha çok korkuyoruz.

O halde, iman ne demektir? Benim anladığım şekliyle iman, Tanrı’nın yakınımızdaki varlığı ve bu varlığını, abartılı şeylerle değil, sadelikle göstermesidir. Aynı zamanda iman, bizim Rab’i arayışımız ve ona verdiğimiz cevaplardır! Amin!

____________________________________________________________________________________

În această duminică medităm despre relația noastră cu Dumnezeu.

Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, însă adeseori El se descoperă în diferite moduri. Dacă suntem interesați și dacă suntem sinceri cu noi înșine îl putem întâlni cu adevărat pentru că El nu este departe de noi.

Profetul Ilie, despre care am auzit în prima lectură, se afla într-o situație dificilă. Viața lui era în pericol. El ăși dăruise viața Domnului însă acum era singur, fără nici un ajutor. Inima lui suferindă avea nevoie să fie întărită. În mijlocul dificultăților pe care le trăia Dumnezeu îl vizitează pentru a-l întări, pentru a-l încuraja.

Vântul puternic, cutremurul, focul nu l-au purtat pe Dumnezeu. Însă Domnul a venit cu o liniște adâncă.

Adesea mă întreb ce este credința. Pentru unii este dreptatea prin care Dumnezeu judecă și pedepsește, pentru unii este spectacol, pentru unii poate fi discuții lungi. Dar El este lângă noi, în simplitate, în acea pace pe care o simțim atunci când îi vorbim inimă la inimă.

În Evanghelie, ucenicii vor să traverseze marea în timpul nopții. Isus rămăsese singur să se roage. Înspre ziuă, mergând pe mare. Faptul, ieșit din comun i-a speriat pe ucenici. Doar Petru are curajul să meargă spre Domnul. Însă făcând atenție la vântul puternic se înspăimântă și începe să se scufunde în apă. Evanghelia de astăzi ne atenționează că în viață nu suntem scutiți de furtuni, de dificultăți. Poate că și noi, în loc să privim la Domnul, mai mult ne temem de dificultăți, de problemele pe care le avem decât să ne încredem în El.

Așadar ce este credința? Eu înțeleg astăzi că este prezența lui Dumnezeu în preajma noastră care se demonstrează nu în lucruri mari ci în simplitate. Și în același timp este căutarea nostră și răspunsul nostru de încredere față de El!