Toma, fiul contelui Landolfo d`Aquino, s-a născut în castelul Roccasecca, în jurul anului
1225. La vârsta de 18 ani a intrat în Ordinul Predicatorilor al sfântului Dominic în ciuda faptului că
familia nu era de acord.

A studiat la mănăstirea de la muntele Cassino, apoi la Universitatea din Napoli. Şi-a
completat formaţia culturală la Paris, unde a fost discipolul lui Albert cel Mare, și la Köln. În 1256
a început să predea filosofie și teologie la Universitatea din Paris.

Sfântul Toma era mai presus de toate un intelectual. Fără încetare cufundat în studiu, adesea
pierdea noţiunea timpului şi a spaţiului. Odată, pe când traversa marea într-o corabie, nu şi-a dat
seama nici de furtuna teribilă ce se iscase, nici de legănarea primejdioasă a corabiei, atât era de
cufundat în lectură. Lecturile pe care le făcea nu au rămas sterile, nici nu au format un scop în sine.
Deviza lui: contemplata alis tradere (să împărtăşeşti altora rodul reflexiilor tale), s-a concretizat
într-un număr mare de cărţi, realizate aproape în mod miraculos, dacă ţinem seama că a murit destul
de tânăr, la vârsta de 48 de ani. Dintre numeroasele sale scrieri prin care a încercat să fundamenteze
științific, filosofic și teologic, doctrina creștină, cea mai importantă este Summa theologica, o
enciclopedie teologică, scrisă într-un stil simplu și precis, caracterizată de o extraordinară putere de
sinteză.

Când în anul 1323 papa Ioan al XXII-lea l-a înscris în catalogul sfinţilor, s-au găsit unii care
să obiecteze că Toma nu a făcut minuni nici în viaţă, nici după moarte. Papa le-a răspuns cu o frază
rămasă celebră: câte propoziţii teologice a scris, tot atâtea minuni a săvârşit.

A murit în dimineaţa zilei de 7 martie 1274, în mănăstirea cisterciană din Fossanova, în
drum spre Conciliul Ecumenic din Lyon, convocat de Papa Grigore al X-lea.

Începând din secolul al XV-lea, a fost numit Doctor Angelicus (Doctor îngeresc). Rolul
fundamental pe care îl acordă inteligenţei nu se transformă într-un intelectualism abstract, scop în
sine însuşi. Gândirea este condiţionată de iubire şi iubirea condiţionează gândirea. Dante, unul
dintre primii tomişti, traduce astfel în poezie conceptul tomist de inteligenţă – beatitudine: Lumină
intelectuală plină de iubire – iubire de adevăr plină de bucurie… Gândirea sfântului Toma a fost
timp de secole baza formării filosofice şi teologice a seminariştilor, şi în timpurile noastre a
cunoscut o puternică înflorire prin opera Papei Leon al XIII-lea şi a filosofului francez Jacques
Maritain. Pe lângă marea Summa theologiae, lucrările mai mici teologice, pastorale şi spirituale
rămân mereu actuale şi sunt în continuare retipărite.

Rugăciune

Dumnezeule, care ne-ai dat în sfântul Toma de Aquino un model de râvnă pentru sfințenie și
de căutare a adevărului, dă-ne, te rugăm, lumină pentru a-i înțelege învățăturile și putere pentru a-i
urma exemplul. Amin.