În această zi sunt amintiți doi sfinţi omonimi, primul episcop de Trier, care a trăit la sfârşitul
secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, şi episcopul de Ravenna, care a murit la 15
martie 810, amintit astăzi de o Cronică din anul 1286, probabil printr-o confuzie de nume cu
episcopul de Trier. Pentru amândoi nu există elemente din care să se poată face un tablou
indubitabil din punct de vedere hagiografic. Mai mult, în ceea ce-l priveşte pe episcopul de Ravena,
o scrisoare a papei Leon al III-lea către Carol cel Mare nu ar depune mărturie în favoarea sfinţeniei
sale, chiar dacă criticile au probabil o justificare doar politică: ea povesteşte că doi conţi palatini,
oaspeţi ai curiei din Ravenna în ziua de Florii (8 aprilie 808), în timpul prânzului au ascultat cuvinte
care pentru noi sunt o ruşine să le relatăm în scrisoare.

Din alte izvoare istorice rezultă însă că arhiepiscopul Valeriu, care a condus dieceza de
Ravena între anii 788 şi 810, a fost un păstor plin de zel, nu numai prin împodobirea splendidelor
biserici din Romagna, ci şi prin păstrarea dreptei credinţe, ameninţată mereu de către erezia ariană.
În secolul al XIII-lea arhiepiscopul Simeon i-a mutat rămăşiţele pământeşti în catedrală (la 9 mai
1222), acordând o indulgenţă specială bazilicii Sant’Apollinare in Classe, pentru evlavia faţă de
fericitul Valeriu.

Informațiile despre episcopul de Trier par mai incerte. O cronologie bine gândită îl plasează
la sfârşitul secolului al III-lea, dar o legendă, cu vădita intenţie de a atribui bisericilor din Galia şi
din Germania o dovadă de apostolicitate, face din sfântul Valeriu un discipol al apostolului Petru,
care l-ar fi trimis la Trier, în compania lui Eucarius şi a lui Maternus. Înfrumuseţări posterioare ale
acestei legende se găsesc în Gesta episcoporum Tungrensium, compuse pe la anul o mie, în care
sunt repetate motivele tradiţionale ale sfinţeniei marilor misionari ai epocii apostolice: convertiri ale
mulţimilor de păgâni şi minuni răsunătoare, adesea ingenue, dar sugestive, cum este învierea
tovarăşului de misiune Maternus, făcută de Valeriu cu bastonul trimis lui în mod special de către
sfântul Petru.

Alt tovarăş de misiune, care a murit înaintea lui, Eucarius, l-ar fi înştiinţat în vis despre
iminenţa morţii sale, care a avut loc la 29 ianuarie 88, dată care trebuie totuşi fixată mai târziu, la
începutul secolului al IV-lea, după cum se deduce din catalogul episcopal al oraşului Trier şi din
vechile inscripţii gravate pe piatră. Rămăşiţele sale se păstrează în biserica Sfântul Matia, din Trier,
într-un sarcofag de stil romanic târziu.

Rugăciune

Dumnezeule, lumina credincioşilor şi păstorul sufletelor, care l-ai aşezat în Biserică pe
sfântul episcop Valeriu, spre a păstori prin cuvânt oile tale şi a le călăuzi cu exemplul său, dă-ne
harul, ca, prin mijlocirea lui, să păstrăm credinţa pe care ne-a împărtăşit-o şi să urmăm calea pe care
ne-a arătat-o. Amin.