Iuliana era singura din familia ei care era creștină, în timp ce tatăl său era un zelos
închinător la idolii păgâni. Promisă în căsătorie unui păgân pe nume Evilasius, ea puse două
condiții: se va căsători doar cu prefectul cetății, iar a doua condiție ar fi că nu vrea să se
căsătorească cu un păgân. Evilasius, văzând aceastea, își pierduse cumpătul, și de aceea o duse în
fața tribunalului. Nimic nu o făcu să se întoarcă din hotărârea ei: nici chinurile, nici închisoarea. În
cele din urmă fu condamnată la decapitare, consumându-și astfel martiriul. Aceasta s-a petrecut în
timpul lui Maximian, așadar pe la 305.
Rugăciune
fecioriei şi a martiriului, dă-ne, te rugăm, harul, să învingem cu tărie tot răul şi să dobândim astfel
slava cerească. Amin.

